h1

Suntem dependenţi cu toţii?

June 3, 2011

Dependenţa face parte chiar din natura umană. Fiinţa umană se naşte într-o stare de dependenţă totală. Încă din primele clipe de viaţă, supravieţuirea ei depinde exclusiv de propriul anturaj (în primul rând de familie), şi nu numai în ceea ce priveşte supravieţuirea fizică, ci şi dezvoltarea psihologică.

Prin urmare, un anume grad  de dependenţă poate constitui un mijloc de apărare.

 Odată cu înaintarea în vârstă se dezvoltă şi capacitatea de a ne satisface singuri trebuinţele, iar  acestă atitudine de dependenţă  dispare de la sine. Practic desprinderea de cei dragi înseamnă autonomie.

 Dacă însă din teamă nu poţi sau nu vrei să renunţi la acestă „agăţare” de ceva, de cineva, persistând astfel în dependenţă, rezultatele nu pot fi decât dezamăgitoare pentru simplu fapt că satisfacţiile pe care speri să le ai nu pot veni din partea celorlalţi (chiar dacă „ceilalţi” sunt cele mai dragi persoane). Pentru a ne putea dezvolta efortul nostru de autonomie e foarte important însă ca  acesta să fie susţinut şi încurajat şi de cei care ne desprindem.

Prin urmare incapacitatea de a fi autonom constituie un handicap.

 În concluzie  echilibrul unei persoane depinde adesea de propria lui putinţă de a juca la ambele capete ale balanţei, de a putea dovedi atât autonomie cât şi dependenţă, în funcţie de context…

Advertisements
%d bloggers like this: